Hinduism si budism

   Tradiţia hindusă este una din formele filosofiei eterne - Philosophia Perennis, şi, ca atare, incarnează adevărurile universale a căror posedare exclusivă nu o poate revendica nici un popor şi nici o epocă. Aceasta este cauza pentru care un Hindus este perfect doritor să vadă Scripturile sale utilizate de către alţi oameni cu titlul de "probe extrinseci şi valabile" ale adevărului pe care de asemeni şi ei îl cunosc. Mai mult încă, un Hindus ar susţine că aceste piscuri sunt singurul loc unde acordul diverselor forme poate fi efectiv realizat.
   Acestea spuse, noi vom încerca să stabilim într-un mod pozitiv temeiurile doctrinei. Totuşi, nu cum se face de obicei, după "metoda istorică", aceasta întunecînd realitatea mai mult decît o clarifică, ci plecînd de la un punct de vedere strict ortodox, atît în ce priveşte principiile cît şi aplicările lor. Noi ne vom strădui să vorbim cu precizia cea mai "matematică", dar fără a utiliza niciodată termeni creaţi de noi, şi fără ca niciodată să facem o afirmaţie prin care autoritatea Scripturilor nu ar putea fi citată pe capitol şi verset. în acest fel, modul nostru de a proceda va fi el însuşi tipic hindus.
   Nu putem tenta să examinăm ansamblul textelor sacre, căci aceasta ar însemna să facem istoria literară a Indiei, în legătură cu care este imposibil să spunem unde sfîrşeşte sacrul şi unde începe profanul, căci cîntecele dansatoarelor şi ale...

   ... fi descris ca o "reformă socială" sau ca un protest contra sistemului castelor. Distincţia care este făcută de multe ori între "adevăratul Brahman" şi simplul Brahman din naştere este cea pe care o afirmau deja neîncetat cărţile brahmanice.
   Dacă putem vorbi într-un fel de Buddha ca de un reformator, este în sensul strict etimologic al termenului: nu pentru a stabili o nouă ordine, ci pentru a restaura o ordine veche a coborît Buddha din cer. Dar dacă învăţătura sa este "desăvîrşită şi infailibilă", este pentru că el a pătruns în întregime Legea Eternă (akâlika dharma) şi a verificat el însuşi toate lucrurile în cer şi pe pămînt. El denunţă ca o erezie josnică ideea că ar învăţa "o înţelepciune care ar fi a sa" elaborată de el. Nu sunt cu adevăraţi înţelepţi cei care au venit ca să distrugă; adevăraţii înţelepţi au venit pentru a împlini Legea. "Am văzut, spune Buddha, Vechea Cale, Vechiul Drum luat de Toţi-cei Treziţi de altă dată, şi aceasta este calea pe care eu o urmez6". Şi, cum el face pe de altă parte elogiul Brahmanilor de altădată care-şi aminteau de Vechea Cale conducînd la Brahma, nu ne putem îndoi că Buddha făcea aluzie la "strimta cărare ce duce foarte departe, prin care contemplativii, cunoscătorii lui Brahma urcă şi sunt mîntuiţi, eliberaţi" (vimuktâh), menţionaţi în versetele care erau deja antice cînd Yajnavalkya le cita în prima Upanişadă.
   Este în mod expres afirmat pe de altă parte că Brahmanii de astăzi - deşi există excepţii - au pierdut harurile care erau apanajul strămoşilor lor puri şi fără ego. Din acest punct de vedere, şi în relaţie cu faptul că Buddha s-a născut într-o epocă în care casta regală era mai onorată decît casta sacerdotală, se poate cel mai bine înţelege raţiunea promulgării Upanişadelor şi doctrina budistă într-o singură şi aceeaşi epocă. Aceste două corpuri de doctrină intim legate şi concordante, amîndouă de origine "silvestră", nu se opun una alteia, ci unui adversar comun. Intenţia lor este în mod limpede de a restitui adevărurile unei doctrine antice. Nu că s-ar fi întrerupt vreodată continuitatea transmiterii prin liniile eremitice ale pădurilor, ci pentru că Brahmanii curţilor şi ai "lumii", ocupaţi mai întîi cu formele exterioare ale ritualului, şi poate interesaţi prea mult de profiturile lor, deveniseră atunci mai curînd "Brahmani prin naştere" (brahmabandhu) decît Brahmani în sensul Upanişadelor şi al Budismului, şi anume "cunoscători ai lui Brahma" (brahmavit). Este puţin îndoielnic că doctrina profundă a Sinelui va fi fost învăţată pînă atunci prin transmitere magistrală (guruparampară) unor discipoli calificaţi; acest lucru este pe deplin evident, pe de o parte în Upanişade înşile (numele lor însemnează "a se aşeza pe lîngă un maestru"), şi pe de altă parte în faptul că Buddha vorbeşte adesea de "a nu se păstra nimic în posesia...

   Cuvîntul "poruncă" cere să fie analizat mai mult. Regulile de simplă morală, aşa cum este calificată uneori, - "simplă" pentru că, oricît de indispensabilă ar fi ea, dacă vrem să atingem scopul suprem al omului, morala nu este un scop în sine, ci doar un mijloc, - aceste reguli nu sunt riguros fixate; în general ele se referă la "cinci" sau "zece practici virtuoase". Cele cinci sunt: să nu ucizi, să nu furi, să nu cedezi poftelor cărnii, să nu minţi şi să te abţii de a folosi stupefiante. Acestea sunt condiţiile prealabile esenţiale pentru orice dezvoltare spirituală şi ele sunt cerute tuturor laicilor. Grupul celor zece cuprinde primele patru din cele cinci practici menţionate mai sus, la care se adaugă evitarea calomniei, abţinerea de la cuvinte insultătoare, de la conversaţii frivole, să nu pofteşti ce nu e al tău, să nu nutreşti intenţii răuvoitoare, să nu întreţii păreri false. Ultima se referă în mod particular la obligaţia de a se feri de erezii, precum credinţa în "suflet", gîndul că determinarea cauzală aboleşte răspunderea morală, că nu există "o altă lume", că Buddlia a predicat o doctrină nouă, că el propovăduieşte anihilarea sau detaşarea de toate în afară de suferinţă. Se pot distinge cele cinci sau zece reguli precedente de cele cinci sau zece "baze de exerciţii" ale regulii mănăstireşti. Printre acestea, primele cinci sunt primele cinci de mai sus, la care se adaugă: să nu mănînci la ore neregulate, să nu frecventezi manifestările teatrale sau muzicale, să te abţii de a folosi uneori unsori sau podoabe, să nu dormi pe paturi luxoase, să nu accepţi aur sau argint.
   Înainte de a reveni la Doctrină, trebuie să punem în gardă contra părerii că Buddha acordă o valoare absolută conduitei morale. Nu trebuie presupus, de exemplu, că, pentru faptul că mijloacele de realizare sunt în parte de ordin etic, Nirvana este o stare morală. Destul de departe de acest lucru, dezinteresarea (un-selfishness), din punct de vedere hindus, este o stare amorală, la nivelul căreia nici o chestiune de "altruism" nu se poate prezenta, mîntuirea fiind tot aşa de bine cea a noţiunii de "alţii", cît şi cea a noţiunii de "eu"; nu este în nici un caz o stare psihică, ci o eliberare de tot ceea ce implică "psyche", care se referă la cuvîntul "psihologie". "Numesc în adevăr Brahman, spune Buddha, pe cel care a trecut dincolo de ataşarea de bine şi rău, cel care este pur, la care nu aderă nici un fir de praf, cel care este ne-pătimitor". În parabola bine cunoscută a Plutei (de procedeu etic) cu ajutorul căreia se traversează fluviul vieţii, el cere foarte limpede: "Cînd un om a atins celălalt ţărm al fluviului, ce face cu ambarcaţiunea? O duce în spinare sau o lasă la ţărm"?" Desăvîrşirea este ceva mai mult decît inocenţa copilului; este important de ştiut ce sunt înţelepciunea şi nebunia, binele şi răul, de a şti cum să ne dezbărăm de aceste două noţiuni, cum să fii...