colecții
colecții

Despre necunoşterea lui Dumnezeu

Despre necunoşterea lui Dumnezeu

data apariției:
Ianuarie 2004
editura:
traducător:
Walther Alexander Prager
ISBN:
973-7970-03-9
număr pagini:
144
format:
13x22
greutate:
0.145 kg
1313 vizualizări
ne poți contacta și la:
0722.298.137 / 0754.025.588 (luni - vineri: 9:00 - 18:00) sau pe: comenzi@eusunt.ro
0722.298.137 / 0754.025.588 (luni - vineri: 9:00 - 18:00) sau pe: comenzi@eusunt.ro
ne poți contacta și la: 0722.298.137 / 0754.025.588 | comenzi@eusunt.ro (luni - vineri: 9:00 - 18:00)
1313 vizualizări

Livrare prin
Poșta Română

10.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 150 lei)

Termen de livrare: 2 - 4 zile lucrătoare

Livrare prin curier rapid în
București și zone limitrofe*

10.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 150 lei)

Termen de livrare: 24 - 48 ore
(în funcție de ora la care s-a lansat comanda)

*București, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroești, Dudu, Măgurele, Mogoșoaia, Otopeni, Pantelimon, Popești Leordeni, Pipera, Roșu, Voluntari.

Livrare prin curier rapid în
alte localități decât București

14.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 200 lei)

Termen de livrare: 24 - 48 ore
(în funcție de ora la care s-a lansat comanda)

   Opera rămasă de pe urma Sfântului Ioan Gură de Aur este foarte vastă, fără comparaţie printre părinţii creştini de limba greacă, egal fiindu-i sub acest aspect numai Fericitul Augustin, scriitor de limbă latină. Opera lui Ioan este compusă din tratate, cateheze, comentarii biblice, omilii la cărţile Vechiului şi ale Noului Testament, diverse cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, "Slujba Sfintei Liturghii", după care se oficiază liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe. Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susţinute de loan în Antiohia şi Constantinopol. Aceste predici erau consemnate de persoane specializate care efectuau funcţia de tahigrafi, iar apoi, înaintea editării acestora, erau revăzute de către Ioan. Cum majoritatea scrierilor din epocă erau elaborate prin dictare şi lecturate cu voce tare, faptul că scrierile lui Ioan au la origine discursuri susţinute în Biserică nu le situează mai prejos faţă de tratatele religioase redactate numai spre a fi citite. Dimpotrivă, strălucita artă retorică pe care o stăpânea cel supranumit Gură de Aur conferă scrierilor sale o frumuseţe aparte, şi, datorită faptului că Ioan avea de fiecare dată în vedere şi viaţa morală a credincioşilor cărora le predica, sunt evidenţiate corelaţiile existente între învăţătura creştină şi viaţa creştină.
   Astfel, lecturarea scrierilor lui Ioan nu lasă impresia unui dogmaticism pur şi steril, străin vieţii de credinţă, pe care o poate resimţi cititorul tratatelor teologice pure.
   Scrierile lui Ioan ating mai toate aspectele vieţii morale şi pastorale, ajungând până la comentarea practicilor vieţii cotidiene, urmăresc interpretarea cărţilor din Vechiul Testament cel mai mult folosite în Biserică, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinţilor şi a contemporanilor săi de seamă, se opre,sc asupra învăţăturilor fundamentale ale Bisericii şi apără orthodoxia creştină de asaltul ereziilor foarte numeroase din epocă. Din cea din urmă categorie de subiecte ale predicilor sale fac parte şi cele cinci discursuri prezente în acest volum, fiind cunoscute ca predici contra anomeenilor. Anomeeni, ceea ce se vede după chiar numele cu care sunt desemnaţi, provenit din grecescul anomoios (nu de aceeaşi), referindu-se la doctrina ariană că Fiul nu este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl, constituiau o sectă desprinsă din curentul arian. Această desprindere a avut loc în urma persecuţiei împotriva arienilor întreprinsă de împăratul Teodosie. Secta l-a avut ca reprezentant cel mai important pe Eunomiu din Cyzic, împotriva căruia s-au ridicat mulţi teologi ai timpului (Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Didim din Alexandria, Apolinarie de Laodiceea şi Theodor din Mopsuestia). Anomeeni introduceau, în plus faţă de arianismul propriu-zis, ideea că subordonarea Fiului faţă de Tatăl se manifestă chiar la nivelul esenţei acestora. Astfel, esenţa lui Dumnezeu Tatăl era socotită "faptul de a fi nenăscut", atribut care, prin punerea în aplicare a unei sofistici care avea la bază logica aristotelică, în mod evident, nu putea fi acordat şi esenţei celui născut din El, Fiului. Se ajungea, în acest fel, la concluzia că Fiul nu putea împărtăşi aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Această logică simplistă, care eluda o verificare a teoriei pe baza textelor biblice, a avut succes în rândul mulţimii.
   Poate tocmai din cauza acestui succes al ereziei în rândul mulţimii, primele două dintre predicile consacrate combaterii anomeenilor nu se opresc asupra implicaţiilor doctrinare ale teoriei, ci tratează preponderent atitudinea spirituală care trebuie adoptată faţă de un Dumnezeu situat dincolo de posibilitatea omului de a-l cuprinde cu mintea, ori, în alţi termeni, faţă de un Dumnezeu Incomprehensibil. Descrierea acestei atitudini, pe care Ioan o vede prezentă în spiritul şi în scrierile autorilor Scripturii, consacră predicilor despre Incomprehensibil un loc aparte între celelalte opere ale lui Ioan Gură de Aur, poate chiar şi printre toate lucrările care alcătuiesc literatura patristică. Acest loc singular, dezvăluit pentru prima dată de către Rudolf Otto, se datorează faptului că Ioan ajunge prin analizarea trăirii fricii de Dumnezeu la fondul comun al omenirii în ceea ce priveşte resîmţîrea intrării în contact cu divinitatea inexprimabilă. Surprinderea acestei trăiri universale de către Ioan Gură de Aur, desemnată de cercetătorul german ca mysteriiim tremendum, atestă profunzimea cunoaşterii vieţii spirituale pe care o etalează în aceste predici. Nu mai puţin, iar acest lucru se vede în special în ultimele trei discursuri, Ioan dovedeşte o stăpânire abilă a argumentaţiei teologice. Fundamentul acestei argumentaţii, spre deosebire de anomeeni pe care îi combate, îl constituie interpretarea textelor sacre, iar puterea de convingere este susţinută de uşurinţa cu care se foloseşte de tehnicile retorice. Astfel, predicile consacrate descrierii necunoaşterii lui Dumnezeu pun în valoare întreaga personalitate a Sfântului Ioan Gură de Aur, a cărei strălucire s-a datorat atât virtuţilor sale spirituale, cât şi virtuţilor dovedite în rostirea cuvintelor.
   Opera rămasă de pe urma Sfântului Ioan Gură de Aur este foarte vastă, fără comparaţie printre părinţii creştini de limba greacă, egal fiindu-i sub acest aspect numai Fericitul Augustin, scriitor de limbă latină. Opera lui Ioan este compusă din tratate, cateheze, comentarii biblice, omilii la cărţile Vechiului şi ale Noului Testament, diverse cuvântări, epistole, precum şi cărţi de cult, dintre care cea mai celebră, rămâne, fără îndoială, "Slujba Sfintei Liturghii", după care se oficiază liturghia în cea mai mare parte a Bisericii Ortodoxe. Majoritatea acestor scrieri sunt la origine predici susţinute de loan în
Antiohia şi Constantinopol. Aceste predici erau consemnate de persoane specializate care efectuau funcţia de tahigrafi, iar apoi, înaintea editării acestora, erau revăzute de către Ioan. Cum majoritatea scrierilor din epocă erau elaborate prin dictare şi lecturate cu voce tare, faptul că scrierile lui Ioan au la origine discursuri susţinute în Biserică nu le situează mai prejos faţă de tratatele religioase redactate numai spre a fi citite. Dimpotrivă, strălucita artă retorică pe care o stăpânea cel supranumit Gură de Aur conferă scrierilor sale o frumuseţe aparte, şi, datorită faptului că Ioan avea de fiecare dată în vedere şi viaţa morală a credincioşilor cărora le predica, sunt evidenţiate corelaţiile existente între învăţătura creştină şi viaţa creştină.
   Astfel, lecturarea scrierilor lui Ioan nu lasă impresia unui dogmaticism pur şi steril, străin vieţii de credinţă, pe care o poate resimţi cititorul tratatelor teologice pure.
   Scrierile lui Ioan ating mai toate aspectele vieţii morale şi pastorale, ajungând până la comentarea practicilor vieţii cotidiene, urmăresc interpretarea cărţilor din Vechiul Testament cel mai mult folosite în Biserică, elogiază personalitatea multor personaje biblice, a sfinţilor şi a contemporanilor săi de seamă, se opre,sc asupra învăţăturilor fundamentale ale Bisericii şi apără orthodoxia creştină de asaltul ereziilor foarte numeroase din epocă. Din cea din urmă categorie de subiecte ale predicilor sale fac parte şi cele cinci discursuri prezente în acest volum, fiind cunoscute ca predici contra anomeenilor. Anomeeni, ceea ce se vede după chiar numele cu care sunt desemnaţi, provenit din grecescul anomoios (nu de aceeaşi), referindu-se la doctrina ariană că Fiul nu este de aceeaşi fiinţă cu Tatăl, constituiau o sectă desprinsă din curentul arian. Această desprindere a avut loc în urma persecuţiei împotriva arienilor întreprinsă de împăratul Teodosie. Secta l-a avut ca reprezentant cel mai important pe Eunomiu din Cyzic, împotriva căruia s-au ridicat mulţi teologi ai timpului (Vasile cel Mare, Grigore de Nyssa, Didim din Alexandria, Apolinarie de Laodiceea şi Theodor din Mopsuestia). Anomeeni introduceau, în plus faţă de arianismul propriu-zis, ideea că subordonarea Fiului faţă de Tatăl se manifestă chiar la nivelul esenţei acestora. Astfel, esenţa lui Dumnezeu Tatăl era socotită "faptul de a fi nenăscut", atribut care, prin punerea în aplicare a unei sofistici care avea la bază logica aristotelică, în mod evident, nu putea fi acordat şi esenţei celui născut din El, Fiului. Se ajungea, în acest fel, la concluzia că Fiul nu putea împărtăşi aceeaşi fiinţă cu Tatăl. Această logică simplistă, care eluda o verificare a teoriei pe baza textelor biblice, a avut succes în rândul mulţimii.
   Poate tocmai din cauza acestui succes al ereziei în rândul mulţimii, primele două dintre predicile consacrate combaterii anomeenilor nu se opresc asupra implicaţiilor doctrinare ale teoriei, ci tratează preponderent atitudinea spirituală care trebuie adoptată faţă de un Dumnezeu situat dincolo de posibilitatea omului de a-l cuprinde cu mintea, ori, în alţi termeni, faţă de un Dumnezeu Incomprehensibil. Descrierea acestei atitudini, pe care Ioan o vede prezentă în spiritul şi în scrierile autorilor Scripturii, consacră predicilor despre Incomprehensibil un loc aparte între celelalte opere ale lui Ioan Gură de Aur, poate chiar şi printre toate lucrările care alcătuiesc literatura patristică. Acest loc singular, dezvăluit pentru prima dată de către Rudolf Otto, se datorează faptului că Ioan ajunge prin analizarea trăirii fricii de Dumnezeu la fondul comun al omenirii în ceea ce priveşte resîmţîrea intrării în contact cu divinitatea inexprimabilă. Surprinderea acestei trăiri universale de către Ioan Gură de Aur, desemnată de cercetătorul german ca mysteriiim tremendum, atestă profunzimea cunoaşterii vieţii spirituale pe care o etalează în aceste predici. Nu mai puţin, iar acest lucru se vede în special în ultimele trei discursuri, Ioan dovedeşte o stăpânire abilă a argumentaţiei teologice. Fundamentul acestei argumentaţii, spre deosebire de anomeeni pe care îi combate, îl constituie interpretarea textelor sacre, iar puterea de convingere este susţinută de uşurinţa cu care se foloseşte de tehnicile retorice. Astfel, predicile consacrate descrierii necunoaşterii lui Dumnezeu pun în valoare întreaga personalitate a Sfântului Ioan Gură de Aur, a cărei strălucire s-a datorat atât virtuţilor sale spirituale, cât şi virtuţilor dovedite în rostirea cuvintelor.
citeşte mai mult
citeşte mai puțin
REVIEW-uri CLIENȚI
(0 reviews)
INFORMAȚII CARTE
data apariției:
Ianuarie 2004
editura:
Herald
colecția:
Spiritualitate creştină
traducător:
Walther Alexander Prager
ISBN:
973-7970-03-9
număr pagini:
144
format:
13x22
greutate:
0.145 kg
REVIEW-uri CLIENȚI
(0 reviews)
alte cărți din același domeniu