colecții
colecții

Cuvânt despre linişte - scrieri ziditoare despre lucrarea mântuitoare

Cuvânt despre linişte - scrieri ziditoare despre lucrarea mântuitoare

data apariției:
Ianuarie 2002
editura:
traducător:
Pr. Gheorghe Tilea; Pr. Grigorie Teodorescu; Ilie Iliescu; Pr. Mihai Vladimirescu; Gherontie Cruceada; Radu Duma
ISBN:
973-9453-68-6
număr pagini:
208
format:
13x20
539 vizualizări
ne poți contacta și la:
0722.298.137 / 0754.025.588 (luni - vineri: 9:00 - 18:00) sau pe: comenzi@eusunt.ro
0722.298.137 / 0754.025.588 (luni - vineri: 9:00 - 18:00) sau pe: comenzi@eusunt.ro
ne poți contacta și la: 0722.298.137 / 0754.025.588 | comenzi@eusunt.ro (luni - vineri: 9:00 - 18:00)
539 vizualizări

Livrare prin
Poșta Română

10.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 150 lei)

Termen de livrare: 2 - 4 zile lucrătoare

Livrare prin curier rapid în
București și zone limitrofe*

10.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 150 lei)

Termen de livrare: 24 - 48 ore
(în funcție de ora la care s-a lansat comanda)

*București, Bragadiru, Buftea, Chiajna, Chitila, Dobroești, Dudu, Măgurele, Mogoșoaia, Otopeni, Pantelimon, Popești Leordeni, Pipera, Roșu, Voluntari.

Livrare prin curier rapid în
alte localități decât București

14.00 lei
(gratuit la comenzi de peste 200 lei)

Termen de livrare: 24 - 48 ore
(în funcție de ora la care s-a lansat comanda)

   "Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată" (Ioan, 1, 18), iar apostolul Pavel adaugă că Dumnezeu "locuieşte într-o lumină inaccesibilă; şi nimeni dintre oameni nu l-a văzut şi nici nu poate să-L vadă" (I Tim., 6, 16). Darul teologiei, spune Evagrie, "este de a îndepărta mintea de lucruri şi a o înturna către Cauza primă".
   Apofaza înseamnă astfel înţelegerea directă a lui Dumnezeu "aşa cum Este"; înseamnă a vedea fără ochi, a înţelege fără minte. E un dar de la Dumnezeu, o "cunoaştere" bazată pe revelaţie, condiţia primirii darului contemplaţiei dincolo de fire fiind părăsirea lumii sensibile şi a celei inteligibile. Calea apofatică este deci o cale practică, o "lucrare" care, odată săvârşită, duce la extaz. Deşertul pentru călugări, noaptea pentru mistici vor fi creuzetele unde se realizează Unirea tainică a creatului cu Increatul. Calea realizării acestei uniri este Hristos, Cel în care se împlineşte unirea contrariilor, unirea paradoxală a Divinului şi umanului, a infinitului şi finitului.
   Ieşit direct din această tradiţie apofatică a primelor secole, isihasmul va fi profund "hristocentric", căci fără Hristos îndumnezeirea – ţelul cel mai înalt al omului – nu este posibilă. Plămădit pe muntele Sinai sau în pustia Egiptului, şi inspirat de curentul intelectualist reprezentat de Origen, Evagrie, Grigorie de Nyssa, isihasmul apare în Biserica ortodoxă drept curentul mistic, spre deosebire de tradiţia specific ascetică, activă şi cenobitică, inspirată din sfântul Vasile.
   Scopul cel mai înalt al omului, dupa şcolile mistice din Orientul creştin, este îndumnezeirea, înţeleasă cel mai adesea drept restaurarea în suflet a asemănării divine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa. (Gen 1,26). Adevarata natură a omului este după chipul lui Dumnezeu, şi îi devine asemănătoare atunci când iubirea divină vine să locuiască în sufletul omenesc, ridicându-l astfel mai presus de orice creaţie. Eliberat de patimi prin practica virtuţilor, spiritul contemplă raţiunile lucrurilor create şi în iubire primeste unirea cu Dumnezeu.
   Isihia este un mod de a trăi şi în acelasi timp starea firească a sufletului: recluziunea şi singurătatea pe de o parte, iar de cealaltă liniştirea, tăcerea gândurilor, pacea, şi încetarea oricărei activităţi ce ar putea să facă sufletul şi mai ales mintea ("ochiul sufletului") şi inima ("rădăcina puterilor") pregătite pentru o contemplaţie neîntreruptă.
   Isihasmul şi traditia contemplativă rasăriteană continuă să existe; mai mult chiar, se observă o creştere a interesului atat pentru scrierile sfinţilor Părinţi cât şi pentru practica rugăciunii inimii, care aparţine nu doar trecutului ci şi prezentului.
   Textele din antologia de faţă sunt mărturisiri despre adevăr ale unor oameni care au ajuns să întrupeze ei înşişi adevărul; ele nu sunt prezentate cronologic, ci urmează mai degrabă un fir de-a lungul căruia cuvântul ziditor se preschimbă în tăcere lucrătoare.
   "Pe Dumnezeu nimeni nu l-a văzut vreodată" (Ioan, 1, 18), iar apostolul Pavel adaugă că Dumnezeu "locuieşte într-o lumină inaccesibilă; şi nimeni dintre oameni nu l-a văzut şi nici nu poate să-L vadă" (I Tim., 6, 16). Darul teologiei, spune Evagrie, "este de a îndepărta mintea de lucruri şi a o înturna către Cauza primă".
   Apofaza înseamnă astfel înţelegerea directă a lui Dumnezeu "aşa cum Este"; înseamnă a vedea fără ochi, a înţelege fără minte. E un dar de la Dumnezeu, o "cunoaştere" bazată pe revelaţie, condiţia primirii darului contemplaţiei dincolo de
fire fiind părăsirea lumii sensibile şi a celei inteligibile. Calea apofatică este deci o cale practică, o "lucrare" care, odată săvârşită, duce la extaz. Deşertul pentru călugări, noaptea pentru mistici vor fi creuzetele unde se realizează Unirea tainică a creatului cu Increatul. Calea realizării acestei uniri este Hristos, Cel în care se împlineşte unirea contrariilor, unirea paradoxală a Divinului şi umanului, a infinitului şi finitului.
   Ieşit direct din această tradiţie apofatică a primelor secole, isihasmul va fi profund "hristocentric", căci fără Hristos îndumnezeirea – ţelul cel mai înalt al omului – nu este posibilă. Plămădit pe muntele Sinai sau în pustia Egiptului, şi inspirat de curentul intelectualist reprezentat de Origen, Evagrie, Grigorie de Nyssa, isihasmul apare în Biserica ortodoxă drept curentul mistic, spre deosebire de tradiţia specific ascetică, activă şi cenobitică, inspirată din sfântul Vasile.
   Scopul cel mai înalt al omului, dupa şcolile mistice din Orientul creştin, este îndumnezeirea, înţeleasă cel mai adesea drept restaurarea în suflet a asemănării divine. Dumnezeu l-a creat pe om după chipul şi asemănarea sa. (Gen 1,26). Adevarata natură a omului este după chipul lui Dumnezeu, şi îi devine asemănătoare atunci când iubirea divină vine să locuiască în sufletul omenesc, ridicându-l astfel mai presus de orice creaţie. Eliberat de patimi prin practica virtuţilor, spiritul contemplă raţiunile lucrurilor create şi în iubire primeste unirea cu Dumnezeu.
   Isihia este un mod de a trăi şi în acelasi timp starea firească a sufletului: recluziunea şi singurătatea pe de o parte, iar de cealaltă liniştirea, tăcerea gândurilor, pacea, şi încetarea oricărei activităţi ce ar putea să facă sufletul şi mai ales mintea ("ochiul sufletului") şi inima ("rădăcina puterilor") pregătite pentru o contemplaţie neîntreruptă.
   Isihasmul şi traditia contemplativă rasăriteană continuă să existe; mai mult chiar, se observă o creştere a interesului atat pentru scrierile sfinţilor Părinţi cât şi pentru practica rugăciunii inimii, care aparţine nu doar trecutului ci şi prezentului.
   Textele din antologia de faţă sunt mărturisiri despre adevăr ale unor oameni care au ajuns să întrupeze ei înşişi adevărul; ele nu sunt prezentate cronologic, ci urmează mai degrabă un fir de-a lungul căruia cuvântul ziditor se preschimbă în tăcere lucrătoare.
citeşte mai mult
citeşte mai puțin
REVIEW-uri CLIENȚI
(0 reviews)
INFORMAȚII CARTE
data apariției:
Ianuarie 2002
editura:
Herald
colecția:
Spiritualitate creştină
traducător:
Pr. Gheorghe Tilea; Pr. Grigorie Teodorescu; Ilie Iliescu; Pr. Mihai Vladimirescu; Gherontie Cruceada; Radu Duma
ISBN:
973-9453-68-6
număr pagini:
208
format:
13x20
0 kg
REVIEW-uri CLIENȚI
(0 reviews)
alte cărți de ***
alte cărți din același domeniu